După avort

Avortul este o experiență din ce în ce mai prezentă în viața multor femei românce (și nu numai). Conform statisticilor (aici), una din două femei în anul 2010 a cunoscut acest aspect, mai puțin plăcut, al vieții de femeie.

Chiuretajul nu este o intervenție atât de simplă și lipsită de riscuri precum pare, și de aceea este bine să cunoaștem consecințele acestuia în plan fizic și psihic. După cum se știe, graviditatea determină modificări hormonale și funcționale în organismul femeii, iar un avort perturbă acest proces normal și firesc în care se află o femeie însărcinată. Organismul nu mai este capabil sa se adapteze la noile condiţii care au survenit brusc, prin efectuarea avortului şi atunci apar dereglări în funcţionarea organelor interne. Mai multe despre efectele acestuia în plan fizic poți citi aici.

Avortul nu eliberează femeia, ba din contră îndeamnă întreaga societate să o privească ca pe un bun de consum, care poate fi folosită (indiferent de durerile și consecințele care se răsfrâng asupra ei). De cele mai multe ori, când o femeie rămâne însărcinată când nu și-a plănuit asta, este singura vinovată și deci singura care trebuie să „rezolve problema”.

Ironia tragică face ca avortul la cerere, legalizat în 1967, a fost aclamat de mişcarea feministă ca semn al împuternicirii femeii şi al eliberării ei de opresiunea patriarhatului. Cu toate acestea, efectul paradoxal al autonomizării femeii, este de fapt dez-împuternicirea şi dezangajarea bărbatului faţă de problema avortului. Când o femeie îi spune prietenului că este pe nepusă-masă gravidă, prietenul ei, prea-bine instruit în atitudinea liberală a epocii, va replica: ”Ei, ce să-i faci? E decizia ta şi e vorba de trupul tău. Orice decizie vei lua, să ştii că sunt cu tine.” De fapt, ceea ce ea aude sună cam aşa: ”Ei bine dragă, eşti singură, pe mâna ta… şi nu te aştepta ca eu să mă simt responsabil.” Deci, în momentul acela al crizei în sarcină, când marea majoritate a femeilor se simt cel mai vulnerabile, sentimentele lor se lovesc de zidul lipsei de angajament sau chiar abandon din partea bărbatului.

Când o femeie alege să facă avort fiindcă partenerul a zis: ”Dacă nu scapi de copil, te părăsesc”, sau la firma la care lucrează funcţionează sloganul: ”Promovarea este doar pentru cei dedicaţi full time” şi când serviciile sociale spun: ”Nu suntem dispuşi să ne încurcăm cu mame singure” iar societatea are o atitudine de prejudiciu şi discriminatorie faţă de cei cu nevoi speciale, se pune întrebarea: este oare de vreun folos autonomia reproductivă? Concentrarea atenţiei pe autonomia personală maschează puterea distorsiunii sociale sub a căror forţă de influenţare femeile optează. Contextul deciziilor despre avort nu este deloc neutru, ci predeterminat de către societate şi în particular, de interesele dominante ale bărbaţilor şi a relaţiilor de putere din sânul societăţii. În acest context, femeile sfârşesc prin a lua decizii aparent autonome care însă servesc cel mai adesea intereselor altora.

                                                                  John Wyatt – Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, în românește la Editura Dianoia, Timișoara, 2011

  • Newsletter
  • Facebook
  • Google+
  • YouTube